Deşi are doar două zile de viaţă, micuţa Sofia Raisa are deja un vocabular mai bogat decât părinţii săi şi îi complexează intelectual
Mare necaz pe capul familiei Băsescu! Nepoţica nou-născută a preşedintelui îşi complexează deja părinţii, care se plâng că nu pot ţine pasul cu progresele făcute de copil în cele două zile de când s-a născut, mai ales că deja micuţa Sofia Raisa are un vocabular mai bogat ca părinţii săi, EBa şi Syda.
“Nu m-aş fi gândit niciodată că o să am asemenea probleme cu copilul”, spune EBa. “De fapt, nu m-aş fi gândit niciodată, punct.” Nici tatăl micuţei, Bogdan Ionescu, zis Syda, nu e deloc fericit cu situaţia. “Am făcut o sută de ecografii, medicii ne-au asigurat că copilul nu va suferi de inteligenţă şi iată totuşi ce s-a putut întâmpla! I-am rugat ca la cel mai mic semn de inteligenţă să ne spună, dar se pare că sunt incompetenţi! Chiar n-au văzut la ecografie că are ditamai creierul? Acum noi cum o să ne descurcăm cu ea? CIne să-i citească poveşti, mă-sa, care nici nu ştie pe ce parte se deschide cartea?”
Medicii spun totuşi că fetiţa ar putea să nu rămână inteligentă, cu condiţia ca părinţii să-i asigure un mediu plin de prostie şi să nu o expună la nicio formă de cultură nici măcar un minut.


No comments:
Post a Comment